sistemul de Educatie physique spartana Era foarte bun la ACEA vreme dovada ca erau cea mai buna Forta Armata a vremii daca se insista mai mult PE EDUCATIA INTELECTUALA decat minimul poate Sparta nu s-ar fi Stins EDUCATIA INTELECTUALA la Noi este Buna pentru cine vrea sa invete Dar EDUCATIA physique e la pamant si in ziua de azi sunt Barbati mult mai fatalai decat femeile iar femeile Fetele de fapt FAC mai Poutine sport si decat o pisica Care doarme 3 sferturi de Zi CEEA ce este gravité pentru ca Omul este creat pentru miscare Dar foarte putini Sun t constienti de asa ceva Calitățile Militare determinau, în mare parte, statutul de cetățean. Fuga de PE Câmpul de luptă sau nerespectarea disciplinei antrenau automat decăderea DIN poziția privilegiată de cetățean. Pentru această râvnită poziție, sistemul educațional nu insista, totuși, PE dezvoltarea elocinței, a Artei dialogului și discursului. În Sparta „gândeau” înțelepții și aristocrații, iar cetățenii le aprobau opiniile și le exercitau, în Stil Militar, ordinele. O morală strictă reglementa comportamentul social și familial, bărbatul conducând precum un comandant. Spectacolele de teatru și, mai ales, Comedia nu aveau trecere, Poezia eroică și jocurile sportive dominând UNIVERSUL Cultural Spartan, alături de cérémonile religioase. Constitutia spartana Era o forma politica mixta reunind trei organe de guvernamant: périle (495 – 429 î.Hr.) a fost un OM de stat atenian. Descendant al Familiei aristocratice a Alcmeonizilor, s-a afirmat de timpuriu ca Lider al „democraților” atenieni în Lupta împotriva conservatorilor. A condus Cetatea în funcția de strateg. A încercat să impună hegemonia Atenei în Mediterana de est și să creeze un Adevărat „Imperiu Maritim”; totodată, un artele sprijinit, ca unul dintre CEI mai străluciți protectori ai Culturii DIN istorie. Sub Conducerea sa, Atena atinge apogeul écologie Economice și al democratizării instituțiilor de stat.
acesta reduire atributiile aristocratilor, iar in vremea lui, Grecia atinge ponctul culminant al democratiei. Femeile erau destul de libere, cel Poutine à Atena. Stateau numai in Casa, Cu Copiii si bucataria. Teseau panze CEEA CE Era tot un fel de activez ca a ta. Deci cred ca puteai face quilling dans voie. Daca Era inventat:) L`ère Caldura… l`ère parfaite. Nu te trimitea nimeni la serviciu… PE de-o parte, ERA OK. Nu aveau o Educatie prea aleasa, asta Era singura problema.
Week-end placut, Draga MEA! Uff.. lectia asta de istorie IMI aminteste de prima MEA Nota de la Liceu: 3 la istorie!:D m-a ascultat DIN Sparta… la prima ora dimineata dupa ce eu venisem de la Nunta verisoarei Mele.. si bineinteles ca nu am la timp sa invat nimic:D… Spartanilor Li se părea Absolut firesc să FACA ACEA triere la naștere, iar Dacă ai văzut filmul „300” (Eroii de la Termopile) ai văzut că, Dacă un olog a fost lăsat să Trăiască, tocmai El i-a trădat perșilor PE spartani.